Coerent sau incoerent, draga mea Biancoluna, ai spus niste adevaruri extraordinare si atat de evidente incat lumea nu le mai percepe la adevarata lor valoare. Da, cred cu tarie ca suntem fiinte de iubire, dar nu numai atat. Suntem lumina si iubire. Depinde numai de noi cum vom evolua si cum alegem sa ne transformam. E adevarat ca ce e in jurul nostru ne influenteaza permanent si e de ajuns sa fim prinsi intr-un moment de slabiciune pentru a cadea in extrema cealalta, a ne abandona pe noi insine indoielii, intunericului si urii. Si totusi, eu am incredere in potentialul nostru, al omenirii. Stiu ca la un moment dat (mai devreme sau mai tarziu) ne vom trezi din rutina si ne vom da seama de adevarata noastra menire si de ceea ce putem face pentru a ne salva pe noi insine si pe cei din jurul nostru.
Dupa cum spuneati si voi, Flipi si Biancoluna, traim intr-un mediu dominat de ratiune. Foarte multi oameni considera asta ca fiind evolutie, insa am pierdut din vedere cat de mult ne limiteaza. Dezvoltandu-ne intelectul, ne-am marginalizat experientele extrasenzoriale, le-am ingramadit intr-un colt si am uitat de ele. Si totusi, ele sunt cele care ne descatuseaza, ele sunt cele care ne pot defini ca oameni mai mult decat o face intelectul. Nu spun sa ignoram ratiunea, spun doar ca pot coexista si se pot intelege atat de bine, incat putem atinge un nivel de intelegere mult superior celui actual. Trebuie doar sa lasam sa se manifeste atat intelectul, cat si sufletul, simtirea, extrasenzorialul. Fiecare are rolul propriu, fiecare are menirea sa si e pacat sa renuntam la oricare din ele. Numai noi avem de pierdut daca facem asta.
Ziceai ca nu pretinzi ca poti intelege Creatia – corect, niciunul dintre noi nu cred ca o poate percepe la adevarata ei valoare. Totusi, nu trebuie sa uitam ca si noi, in viata de zi cu zi, creem. Suntem mici creatori, doar ca trebuie sa fim constienti de faptul ca trebuie sa punem atat suflet, cat si ratiune in ceea ce facem, pentru a crea ceva functional si durabil.
In plus, cred ca nu e constructiv doar sa ne comparam cu cei din jur, ci ar fi extraordinar sa putem invata din tot ceea ce vedem in jurul nostru si, nu sa judecam, pt ca nu cred ca avem acest drept, ci sa deprindem ce e folositor pentru a putea duce Creatia mai departe. Sa reinvatam sa admiram o floare, sa ne oprim din nebunia zilnica si sa ne aruncam o privire spre cer, sa zambim cand trece un fluture pe langa noi. Sunt lucruri marunte, care vreme de veacuri ne-au spus povesti adevarate, ne-au dus in alte dimensiuni ale umanitatii si ne-au invatat despre lucruri pe care noi insine le ascundem de noi. Am ajuns intr-un asa nivel de “evolutie” incat aceasta ne loveste peste fata, iar noi nici macar nu o mai bagam in seama, nici macar nu mai suntem in stare sa o recunoastem, ca sa nu mai spun ca am devenit sceptici fata de ceea ce implica simturile, daca nu chiar ca suntem incercati de frica. Stiti cum e, cine nu cunoaste istoria, e obligat sa o repete. Ce-ar fi sa ne reamintim ceea ce-am fost pentru a putea deveni si mai buni, pentru a putea evolua si mai mult din toate punctele de vedere? Stiu ca putem. Si mai stiu ca ne e atat de la indeamana, incat nici nu ne dam seama. De ce oare? Pentru ca suntem inchistati in rutina si in ceea ce numim confort, incat refuzam orice altceva care nu se incadreaza in “standardele” actuale. Ar fi cazul sa ne cam trezim, nu credeti? :)
