nu suntem singuri

Simt nevoia sa va impartasesc ce am constatat in ultimul timp: NU, NU SUNTEM SINGURI! Avem atatea lucruri pe care sa le admiram, atatea lucruri pentru care sa fim recunoscatori si atatea persoane frumoase in jur, incat e mare pacat si total gresit sa credem ca suntem ai nimanui, ca nimeni nu ne ajuta si ca nu e nimeni alaturi de noi. Poate sa-ti sara in ajutor un om pe care nu l-ai vazut niciodata, poti sa mergi pe strada si sa vezi un copil razand – e de ajuns pentru a rezona la un nivel mai inalt. Poti sa gasesti bucurie intr-o floare pe care o daruiesti sau pe care te opresti doar pentru a o admira. Dar, de cate ori suntem receptivi la aceste lucruri? De cate ori ne oprim sa admiram cerul? De cate ori spunem o vorba buna celui de langa noi? Cand o sa devenim constienti ca totul este alcatuit in mod armonios astfel incat sa ne ofere tot ce ne trebuie, si ca depinde doar de noi sa fim suficient de receptivi pentru a vedea cat de norocosi suntem ca traim astfel de timpuri? Dragii mei, depinde doar de noi sa deschidem ochii si sa vedem frumusetea din jurul nostru, sa ne lasam vindecati, sa ne lasam armonizati, sa traim. De fapt, cred ca la asta se refera pilda vindecarii orbului de catre Iisus. Eu nu o interpretez neaparat ad literam. Da, poate ca intradevar omul era orb, iar Iisus l-a vindecat, i-a redat vederea. Dar cred ca e ceva mai mult de atat. Redandu-i lumina ochilor, Iisus l-a facut sa vada adevarul: suntem fiinte de lumina si iubire, suntem nororcosi si avem pentru ce-I multumi lui Dumnezeu. La fel, orbi suntem si noi, pentru ca ne reprimam trairile, refuzam sa acceptam ceea ce este evident, ne afundam in negura si uitam sa apreciem frumosul, sa slavim viata si pe cel care ne-a oferit-o. Trebuie sa ne aducem aminte ca sta in puterea noastra sa schimbam lumea, sa o facem mai buna, este darul divin ce ne-a fost dat. Important este sa constientizam acest lucru si sa vrem sa ajutam la perpetuarea luminii, pentru ca in fond asta suntem cu totii, lumina si, ajutandu-i pe altii, ne ajutam pe noi insine, deoarece suntem un intreg, suntem o unitate. Dupa cum spunea cineva, trebuie sa fim constienti ca intr-o camera intunecata e de ajuns sa aprinda cineva lumina, ca sa putem percepe realitatea asa cum este ea: curata, luminoasa si plina de bucurie. Dar pentru asta trebuie sa vrem sa deschidem ochii. Asta i-a aratat Iisus orbului: viata asa cum este ea cu adevarat, plina de lumina si foarte apropiata de Dumnezeu. Iar orbul s-a vindecat pentru ca a avut credinta. Da, credinta poate muta muntii din loc, iar noi stim asta, e intiparita adanc in sufletul nostru, doar ca de-a lungul secolelor am reprimat-o, sau am devenit habotnici. E vremea sa ne deschidem ochii si inimile, dragii mei, e vremea sa reacceptam lumina in viata noastra, e vremea sa mutam muntii si sa spunem: da, traim, suntem vii, suntem lumina, trebuie sa raspandim lumina si in lumina trebuie sa ajungem.