Ok, cine stie sa-mi spuna ce este adevarul? Care e definitia adevarului si, mai ales, care e definitia adevarului istoric si religios? Cum putem hotari ca ceea ce a ajuns pana la noi este purul adevar si e ceea ce ar trebui sa credem fara sa punem nimic la indoiala? Cum putem sa citim doua texte scrise acum 3.000, sau 2.000, sau 500 de ani si sa spunem cu certitudine: asta e cel corect si adevarat, iar celelalte sunt o minciuna? Cum putem sti, fara urma de indoiala, ca ceea ce au ales sfintii parinti ai Bisericii este corect si este singurul adevar care putea fi acceptat de-a lungul secolelor? Oare nu cadem in cealalta extrema, cea in care ne lasam orbiti de credinta si de invataminte stravechi si suntem atat de dispusi sa urmam calea aceasta batatorita, incat nu mai vrem sa ne abatem de la ea, pentru simplul fapt ca asa ne este mai comod? Cred ca am evoluat indeajuns de mult incat sa nu mai aplicam sintagma “crede si nu cerceta”. Cred ca a sosit momentul sa ne punem intrebari, sa acceptam ca sunt si alte variante ale aceleiasi povesti, ca sunt si alte fete ale aceluiasi om, ca sunt si alte detalii ale aceleiasi religii si ca, desi nu sunt acceptate de Biserica, asta nu le face mai putin reale, mai putin plauzibile, mai putin adevarate. Sunt convinsa ca in contextul socio-politic in care s-au stabilit canoanele si textele oficiale ale Bibliei, aceasta era cea mai buna varianta ce putea asigura dainuirea noii religii peste secole. Desigur, s-au facut compromisuri, s-au ascuns detalii, au fost denigrate personaje, s-au inventat actiuni, s-a renuntat la altele, s-au distrus carti vechi ce contineau altceva decat s-a stabilit sa fie textul oficial al Cartii. Si toate acestea s-au intamplat… din ce cauza? Daca ar fi sa gandesc cu mintea unui om de afaceri, as zice ca cineva trebuie sa fi avut ceva de castigat din toata treaba asta. Dar ce anume? Ce sa fi fost atat de pretios incat sa se fi ajuns la situatia asta. In definitiv, au murit oameni pentru aceasta noua credinta. Au fost oameni care si-au dat viata pentru ceea ce credeau. Si ajung la ce intrebam mai devreme: pentru ce au murit? Pentru ceea ce stim noi acum, sau pentru ceea ce stiau ei atunci? Ce schimbari au suferit invatamintele de-a lungul timpului? Oare, daca ar fi sa reinvie un martir de la inceputul secolului al II-lea, de exemplu, si sa aiba mintea intacta, sa stie exact ce propovaduiau cei ce-L cunoscusera pe Iisus, oare ce adevaruri ne va spune el? Oare ar mai corespunde ceva ce ceea ce stim noi azi? Or fi aceleasi idei de baza, sau mesajul se schimba pe ici pe colo, prin punctele esentiale?
Dupa parerea mea, exista un singur adevar suprem care trebuie luat in seama, adevar ce este specific tuturor religiilor existente in prezent: iubirea. O putem interpreta in fel si chip – iubirea de aproapele, iubirea de parinti, de frati, de surori, de rude, de necunoscuti, de omenire, de animale, de plante, de absolut orice. Intr-un cuvant, iubirea. Culmea e ca a fost nevoie de mii de pagini care sa ne arate acest lucru si noi tot n-am priceput pe deplin. Totusi, eu am sperante. Simt ca s-a ajuns intr-un moment in care lumea a ineput sa realizeze acest lucru, insa inca mai suntem incarcerati in credinte si obiceiuri vechi, care spun totul pe ocolite, astfel incat nu mai reusim sa vedem intotdeauna mesajul de baza, mesajul original. Ratam esentialul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu