Cred ca incep sa simt vibratii in textele scrise. Si pana acum ma deranjau anumite lucruri, dar acum le resping si stiu si de ce. Simt starea de spirit a oamenilor care au scris lucrurile respective. Nu neaparat ca au “pacatuit” in viata asta, pentru ca sunt multe vieti prin care trecem si pe care le purtam cu noi, fara sa ne dam nici macar seama. Dar sunt anumite rugaciuni care poarta pecetea faptelor rele savarsite de cei care le-au scris/creat, sau a nesigurantei lor. Si e normal, pentru ca in momentul in care sufletul evouleza, e constient de greselile pe care le-a facut de-a lungul timpului si incearca sa le indrepte si, in felul acesta, sa-i ajute si pe ceilalti. Astfel, concepe texte ajutatoare atat pentru el, cat si pentru cei din jur. Astfel, daca un suflet rezoneaza cu ceea ce s-a scris, el poate raspunde corespunzator si se poate indrepta, poate evolua in momentul in care adreseaza ruga respectiva. Ce incerc eu sa spun este ca sunt rugaciuni ancestrale, care se adreseaza tuturor categoriilor de oameni, care le pot intelege, adopta si folosi indiferent de situatie (“Tatal nostru”, sa zicem). Pe de alta parte, sunt alte tipuri de rugaciuni, sa le spunem “intermediare”. Pe acestea se pot baza oamenii care se simt nesiguri, care au nevoie de o asigurare ca indiferent ce au facut, vor fi iertati. Ceva de genul “nu stiu daca am pacatuit azi, dar daca am facut-o, Doamne, te rog sa ma ierti!” (dati un search pe google si o sa intelegeti la ce ma refer).
Nu vreau sa judec pe nimeni, departe de mine gandul acesta. Vreau doar sa trezesc constiinta oamenilor din jur, pentru ca stiu ca sunt multi oameni deschisi la ceea ce se intampla cu ei. Nu ma intelegeti gresit, sunt perfect de acord cu rugaciunile, sunt benefice, ne sunt de ajutor, DAR trebuie sa invatam din ele. Asta e scopul lor. Altfel, daca le rostim la nesfarsit fara sa credem in ceea ce ar trebui sa ne spuna de fapt, ajungem la un cu totul alt rezultat. Da, stiu ca pacatuim. Da, stiu ca suntem predispusi greselilor. Da, stiu ca ispita este la tot pasul. DAR, ideea de baza ar trebui sa fie sa stim sa tinem piept tuturor acestor lucruri, nu sa le facem si apoi sa ne cerem iertare. E ca si cum am persista in greseala, ca si cum am fi siguri ca orice am face e dintr-odata iertat daca ne rugam pentru asta. Imi pare rau, dar cred ca e gresit. Da, iti este iertat, daca faci o data, de doua ori. Dar daca persistam in greseala, sa fim seriosi, pana cand o sa ne fie iertat? Trebuie sa invatam, asta cred ca e lectia principala. Altfel, trecem degeaba prin lumea asta. Altfel, involuam…
O sa ma intrebati probabil ce inteleg prin “pacat, greseala, ispita” etc. E foarte simplu, din punctul meu de vedere: a te lasa in voia energiilor negative. A fi convins ca ceea ce faci e contrar binelui tau si al celor din jur, dar totusi a-l face. A indeplini un lucru, o indatorire, ceva, fapt care nu-ti aduce nicio multumire, ba din contra, te face sa te simti nefericit, sa ai remuscari, si totusi sa il faci. Poate ca voi veti gasi alte sinonime, alte feluri de a exprima aceste lucruri. Spuneti-le cum vreti, dar veti sti sigur cand e ceva in neregula.
Sfatul meu: ascultati-va inima. Nicio rugaciune nu e mai placuta auzului Divin decat cea izvorata sincer din inima. Nu trebuie sa va bazati pe cuvinte gandite si simtite de altii inaintea voastra. Nu trebuie sa ne intrecem intre noi privind cea mai lunga si detaliata rugaciune. Si 3 cuvinte sunt de ajuns daca sunt sincere, daca sunt izvorate din suflet. E de ajuns sa simtiti voi nevoia sa va adresati multumirea si recunostinta fata de Creator si sa o faceti in cel mai sincer mod cu putinta. Asta e ceea ce conteaza, asta e ceea ce ne defineste ca oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu